Trebuie sa fii logat pentru a putea accesa prezentarile speakerilor.
Aveti probleme cu accesarea contului? Contactati mihaela.neagu@cmgromania.ro
Florin Ilie
Deputy CEO și Head of Business Banking
ING Bank România
Florin Ilie s-a alăturat echipei ING în 2004, trecând în acest timp prin toate cele trei divizii de business ale băncii: Retail, Mid Corporate și Wholesale. El a fost, pe rând, director financiar al diviziei de Retail, șeful departamentului de piețe de capital, director de strategie al băncii și, ulterior, șeful departamentului de piețe financiare din România.
Din 2017, Florin a coordonat operațiunile de vânzări piețe financiare în cele nouă țări din Europa Centrală și de Est (Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, România, Slovacia, Turcia, Ucraina și Ungaria) din grupul ING, timp în care a crescut nivelul de cooperare și eficiență transfrontalieră, bazat pe proactivitate și abordare sectorială. În paralel, și-a păstrat rolul de director al operațiunilor locale de piețe financiare. Florin Ilie a prelut rolul de Deputy CEO și Head of Wholesale Banking ING România de la 1 noiembrie 2019, după 20 ani de experiență în bancă, iar în luna octombrie a acestui an a fost numit Head of Business Banking ING România.
Anterior, Florin a activat ca director de brokeraj, director financiar și director de strategie și a lucrat în consultanță și diplomație, pe durata negocierilor de aderare a României la UE. Florin a fost clasat în primii 3 analiști pe finanțe-bănci din Europa Centrala și de Est de către Reuters-Thompson, în 2012.
Florin are un master specializat în Analiză Financiară la Harvard, un master în științe economice și sociale de la Universitatea Manchester, a obținut doctoratul în economie la Academia de Studii Economice București, are cursuri postuniversitare la Universitatea Alcala din Spania și Massachusetts Institute of Technology.
Este cofondator al Institutului Aspen Romania și al Clubului Harvard pentru România și Republica Moldova. Anterior a fost membru în grupul de lucru al Prim-Ministrului pentru Strategia Economică Națională pe Termen Mediu, dar și în Comitetul de Indici al Bursei de Valori București, Asociația Trezorierilor, Asociația Analistilor Financiar-Bancari, Asociația Piețelor Financiare.
Este profesor de finante, strategie si comunicare la Bucharest International School of Management, Aspire Academy, ASE București, Maastricht School of Management și Harvard University. A efectuat analiza cost-beneficiu pentru proiecte finanțate de UE în valoare de peste 1 miliard de euro.